Ce se schimbă la 1 iulie 2028
Directiva (UE) 2025/516 a Consiliului, adoptată la 11 martie 2025 și publicată în Jurnalul Oficial la 25 martie 2025, modifică Directiva TVA în trei valuri. Cel care contează pentru o firmă străină cu marfă în România este art. 3 din directivă, aplicabil de la 1 iulie 2028 (art. 6 alin. (3)). Conține trei măsuri.
| Măsura | Ce spune directiva | Unde |
|---|---|---|
| Transferurile de bunuri proprii | Un regim OSS nou: firma care își mută propriul stoc în alt stat membru declară transferul într-un decont lunar depus în statul membru de identificare. Achiziția în statul de destinație e scutită și „nu dă naștere unei obligații de înregistrare” acolo. | Secțiunea 5, art. 369xa–369xk |
| Vânzările locale B2C și bunurile instalate | Regimul UE al OSS acoperă acum bunurile livrate fără transport, sau cu transport care începe și se termină în același stat membru, către consumatori și alte persoane neimpozabile, de un furnizor nestabilit acolo, precum și bunurile livrate cu instalare către aceiași clienți. | Art. 369b lit. (d) și (e) |
| Taxarea inversă obligatorie | Când furnizorul nu e nici stabilit, nici identificat în scopuri de TVA în statul în care se datorează taxa, iar clientul e identificat acolo, clientul „este” persoana obligată la plata taxei. Opțiunea de a extinde regula și la furnizorii identificați rămâne. | Art. 194 alin. (1) |
A patra schimbare vine în doi pași. Art. 17a, despre stocurile la dispoziția clientului, se modifică de la 1 ianuarie 2027, astfel încât acoperă doar bunurile expediate „cel târziu la 30 iunie 2028”, iar articolul „încetează să se aplice la 30 iunie 2029” (art. 17a alin. (2) lit. (a) și alin. (8)).
În legea română nu s-a schimbat încă nimic. Art. 6 alin. (3) din directivă dă statelor membre termen până la 30 iunie 2028 ca să adopte regulile, iar Codul fiscal are în continuare textul actual al art. 273, 307 și 316. Până la publicarea legii de transpunere, obligațiile descrise pe pagina de înregistrare în scopuri de TVA pentru nerezidenți se aplică integral.
De ce România e un caz aparte: taxarea inversă există deja
Majoritatea rezumatelor despre ViDA încep cu taxarea inversă obligatorie. În România, asta e cea mai mică dintre cele trei schimbări. Art. 307 alin. (6) din Codul fiscal prevede deja că, atunci când livrarea sau prestarea e făcută de o persoană impozabilă „care nu este stabilită în România” și „care nu este înregistrată în România conform art. 316”, persoana obligată la plata taxei este beneficiarul român, indiferent dacă acesta e sau nu înregistrat în scopuri de TVA, sau beneficiarul nerezident înregistrat aici. România a aplicat deci opțiunea din vechiul art. 194 cu ani în urmă, și mai larg decât noul minim al directivei, care acoperă doar clienții identificați în scopuri de TVA. Directiva îi permite României să păstreze regula mai largă (art. 194 alin. (1), al doilea paragraf).
Ce obligă azi o firmă străină să se înregistreze nu e vânzarea, ci ce se întâmplă înaintea ei:
- aducerea propriului stoc în România din alt stat membru e asimilată unei achiziții intracomunitare (art. 273 alin. (2) lit. a)), iar firma nestabilită trebuie să se înregistreze înaintea primei astfel de achiziții (art. 316 alin. (6) lit. a));
- vânzarea acelui stoc către consumatori din România, sau instalarea unor bunuri la un client persoană fizică, e o operațiune taxabilă aici, pentru care clientul nu poate plăti taxa în locul furnizorului (art. 316 alin. (4), art. 275 alin. (1) lit. b)).
Exact aceste două temeiuri le elimină pachetul din 2028. De aceea, întrebarea „mai am nevoie de cod de TVA în România?” are alt răspuns pentru fiecare model de business.
Patru modele de business, înainte și după
| Model | Azi | De la 1 iulie 2028 | Cod de TVA în România? |
|---|---|---|---|
| A. Stoc în depozit din România, vândut consumatorilor | Înregistrare pentru transfer; TVA românească pe vânzările locale, în D300; OSS doar pentru vânzările expediate în alte state | Transferul în decontul OSS de bunuri proprii; vânzările locale B2C în regimul UE al OSS, cu 21% | Nu mai e necesar pentru aceste fluxuri |
| B. Stoc în depozit din România, vândut B2B către clienți români înregistrați în scopuri de TVA | Înregistrare pentru transfer; fiind înregistrată, firma facturează 21% pe vânzări | Transferul în decontul OSS de bunuri proprii; vânzările taxate de client prin taxare inversă, art. 194 | Nu mai e necesar, iar păstrarea lui înseamnă facturare cu TVA |
| C. Bunuri livrate și instalate în România | B2B: taxare inversă, fără înregistrare (art. 307 alin. (6)). B2C: înregistrare și TVA românească | B2B neschimbat; B2C în regimul UE al OSS (art. 369b lit. (d)) | Nu mai e necesar |
| D. Stocuri la dispoziția unui client cunoscut | Simplificarea din art. 270^1, fără înregistrare, termen de 12 luni | Fără stocuri noi la dispoziția clientului după 30 iunie 2028; transfer prin regimul de bunuri proprii, vânzare cu art. 194 | Nu e necesar, nici înainte, nici după |
Modelul A e cazul din comerțul online: un vânzător din UE ține stoc într-un depozit de fulfilment de lângă București și livrează consumatorilor din România. Azi, transferul stocului creează înregistrarea, iar fiecare vânzare către un consumator român e o livrare locală cu TVA românească, în D300, pentru că bunurile nu trec nicio frontieră în drum spre client. De la 1 iulie 2028, transferul se declară în regimul de bunuri proprii, iar vânzările locale intră sub art. 369b lit. (e): bunuri livrate „fără expediere sau transport ori atunci când expedierea sau transportul începe și se încheie în același stat membru” către persoane neimpozabile, de un furnizor nestabilit acolo. Ambele trec prin ghișeul unic de acasă. Vânzările expediate din depozitul românesc către consumatori din Ungaria sau Bulgaria erau deja în regimul UE al OSS. Calculatorul pragului OSS arată ce vânzări se adună azi în plafonul de 10.000 EUR.
Modelul B e distribuitorul: stoc în România, clienți firme românești cu cod de TVA. Aici ViDA are o întorsătură. Azi firma e înregistrată din cauza transferului, iar un furnizor înregistrat facturează TVA românească pe vânzări; art. 307 alin. (6) nu se aplică unui furnizor „înregistrat în România conform art. 316”. De la 1 iulie 2028, transferul nu mai cere cod, iar art. 194 îl obligă pe client la plata taxei atâta timp cât furnizorul „nu este identificat în scopuri de TVA” în România. Păstrarea codului din obișnuință ar păstra deci și obligația de a factura cu TVA. Renunțarea la el mută taxa în decontul clientului. Decizia se ia pentru întreaga activitate: regimul de bunuri proprii acoperă „toate transferurile de bunuri proprii” ale persoanei înregistrate în el (art. 369xb), iar regimul UE al OSS acoperă toate livrările eligibile (art. 369b, ultimul paragraf).
Modelul C e afacerea pe proiecte: un producător german livrează o linie de producție și o instalează într-o fabrică din România, sau o firmă de mobilă montează bucătării la clienți persoane fizice. Locul livrării e locul instalării (art. 275 alin. (1) lit. b)). Pentru fabrică, clientul român plătește deja taxa potrivit art. 307 alin. (6), deci azi nu e nevoie de cod. Pentru clientul persoană fizică, înregistrarea de azi dispare la 1 iulie 2028, când livrările de bunuri instalate către persoane neimpozabile de un furnizor nestabilit intră în regimul UE al OSS (art. 369b lit. (d)).
Modelul D e regimul stocurilor la dispoziția clientului: bunuri trimise la sediul unui singur client cunoscut, care le scoate din stoc pe măsură ce are nevoie. Art. 270^1 din Codul fiscal îi permite furnizorului să evite înregistrarea în România cât timp clientul e identificat în scopuri de TVA aici, bunurile sunt trecute în registrul de la art. 321 alin. (6), iar proprietatea se transferă în 12 luni. Potrivit art. 17a modificat, regimul funcționează doar pentru bunurile expediate cel târziu la 30 iunie 2028 și încetează la 30 iunie 2029. Stocul trimis în iunie 2028 își păstrează cele 12 luni. Stocul trimis în iulie 2028 e un transfer de bunuri proprii, declarat în noul regim, urmat de o livrare locală pentru care clientul plătește taxa. Registrul de la art. 321 alin. (6) e înlocuit de evidențele de la art. 369xk, păstrate 10 ani.
Dacă fluxul tău nu se potrivește cu niciunul dintre cele patru, verificarea în două întrebări de pe pagina de înregistrare dă răspunsul de azi, iar poziția din 2028 o putem pune într-o opinie scrisă.
Un exemplu cu cifre: vânzător online cu stoc în România
O firmă stabilită în Germania vinde articole pentru casă consumatorilor din România, dintr-un depozit de fulfilment din județul Ilfov. Într-un an mută din Germania stoc de 400.000 EUR, vinde 500.000 EUR fără TVA consumatorilor români și cumpără servicii de depozitare și manipulare în România de 40.000 EUR plus TVA 21%, adică 8.400 EUR.
Până la 30 iunie 2028. Firma e înregistrată în scopuri de TVA în România înaintea primului camion, potrivit art. 316 alin. (6) lit. a). În fiecare lună depune D300, în care transferurile apar ca achiziții intracomunitare cu taxare inversă, vânzările poartă TVA românească de 21%, iar TVA pentru serviciile de depozit se deduce. La vânzări de 500.000 EUR, TVA colectată e de 105.000 EUR; după deducerea celor 8.400 EUR, firma plătește la ANAF 96.600 EUR pe an, în rate lunare. Pe lângă D300 depune D390 în lunile cu transferuri, D394 când cumpără de la furnizori români înregistrați în scopuri de TVA, fișierul SAF-T D406 în fiecare lună și obține cod UIT în RO e-Transport pentru fiecare camion peste praguri. Rutina e descrisă în ghidul despre vânzarea din depozit în România.
De la 1 iulie 2028. Transferurile de 400.000 EUR intră în decontul regimului de bunuri proprii, depus în Germania, lună de lună, până la sfârșitul lunii următoare (art. 369xf). Vânzările de 500.000 EUR intră în decontul OSS german, cu cota românească de 21%; cei 105.000 EUR ajung în România prin OSS. Firma nu mai depune niciun decont în România. Cei 8.400 EUR de TVA deductibilă românească nu mai pot fi deduși nicăieri: art. 369xj îi exclude din decontul regimului special, așa că se cer înapoi prin procedura de rambursare pentru firmele stabilite în alt stat membru (Directiva 2008/9/CE, art. 302 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal). Firma renunță la codul românesc și, odată cu el, la D300, D390, D394 și D406.
Două cifre se mișcă în direcții opuse. TVA plătită rămâne 105.000 EUR în ambele variante. Cei 8.400 EUR trec însă de la o deducere lunară la o cerere de rambursare depusă după încheierea anului, deci banii stau blocați mai mult, iar camioanele au în continuare nevoie de un declarant în RO e-Transport, subiectul următor.
Ce nu dispare
RO e-Transport. Obligația codului UIT din OUG nr. 41/2022 urmează transportul rutier internațional de bunuri peste pragurile din ordinul comun 1.337/1.268/2024, indiferent de situația de TVA a proprietarului. La un transfer într-un depozit din România, ordonanța așteaptă declarația de la beneficiarul din România, care azi e firma străină, sub codul ei românesc. ViDA nu atinge acest lucru, iar România nu a spus încă prin ce cale va declara o firmă fără cod propriul stoc după 2028. Până atunci, obligația din e-Transport e unul dintre cele două motive practice de a păstra codul.
TVA la import. Bunurile aduse în România din afara UE se vămuiesc aici, iar importatorul plătește taxa în vamă (art. 309). Firma cu cod românesc o deduce în D300. Firma fără cod depinde de procedura de rambursare, care pentru firmele din afara UE cere reciprocitate cu țara de stabilire (art. 302 alin. (1) lit. b)). Un vânzător care importă direct în România și apoi vinde din depozit își va păstra de obicei codul doar din acest motiv, oricât ar permite OSS pentru vânzări.
Sediul fix. Fiecare dintre simplificările din 2028 se aplică unui furnizor „nestabilit” în România. Potrivit art. 266 alin. (2) lit. b), o firmă e stabilită aici dacă „dispune în România de suficiente resurse tehnice și umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri și/sau prestări de servicii impozabile”. Un depozit operat de un furnizor de logistică nu creează un sediu fix; personalul propriu și spațiul propriu pot. Firma cu sediu fix rămâne în sistemul românesc obișnuit, cu toate declarațiile lui.
Firmele din afara UE. Azi se înregistrează prin reprezentant fiscal, obligatoriu potrivit art. 307 alin. (7) lit. b) și art. 316 alin. (7). Regimul de bunuri proprii le e deschis și lor: pentru o firmă fără niciun sediu în UE, statul membru de identificare e cel „în care începe expedierea sau transportul bunurilor” (art. 369xa alin. (2)). Un vânzător care expediază dintr-un depozit din Polonia sau Germania către România îl poate folosi deci de acolo. Un vânzător care importă mai întâi în România nu poate, pentru că importul nu e un transfer între state membre.
Tot ce datorezi cât timp codul există. Radierea e o cerere, nu un efect automat al directivei. Până când ANAF anulează codul, D300 se depune în fiecare perioadă, cu sau fără operațiuni, la fel D390, D394 și SAF-T. Calendarul obligațiilor fiscale le listează pentru profilul tău.
Calendarul
| Data | Ce se întâmplă | Temei |
|---|---|---|
| 14 aprilie 2025 | Directiva (UE) 2025/516 intră în vigoare | Art. 7 |
| 1 ianuarie 2027 | Art. 17a modificat: stocurile la dispoziția clientului, limitate la bunurile expediate până la 30 iunie 2028 | Art. 2 din directivă |
| 30 iunie 2028 | Ultima zi de expediere în regimul stocurilor la dispoziția clientului; termenul României de a publica legea de transpunere | Art. 17a alin. (2) lit. (a); art. 6 alin. (3) |
| 1 iulie 2028 | Regimul OSS de bunuri proprii, regimul UE al OSS extins, taxarea inversă obligatorie | Art. 3 din directivă |
| 30 iunie 2029 | Art. 17a încetează să se aplice | Art. 17a alin. (8) |
| 1 iulie 2030 | Raportare digitală și facturare electronică pentru tranzacțiile B2B transfrontaliere | Art. 5 din directivă |
| 1 ianuarie 2035 | Statele cu facturare electronică internă dinainte de 2024, între care România, își aliniază sistemele naționale | Art. 6 alin. (5) |
Pasul din 2030 merită o notă. România are deja RO e-Factura pentru facturile interne, iar articolul despre e-Factura pentru nerezidenți explică ce raportează azi o firmă străină. De la 1 iulie 2030, directiva adaugă o raportare separată, la nivelul UE, a livrărilor B2B transfrontaliere, de către furnizor și de către client. Firma care a ieșit până atunci din sistemul românesc va raporta acele tranzacții acasă.
Când are sens radierea și ce verifici înainte
Pentru modelele A, B, C și D, răspunsul din iulie 2028 e „fără cod”, cu trei condiții: fără sediu fix în România, fără importuri vămuite în România și cu o soluție pentru RO e-Transport. Înainte de a cere ANAF anularea înregistrării, verifică:
- Fluxurile. Listează fiecare tip de tranzacție de sub codul românesc din ultimele 12 luni: transferuri la intrare, vânzări locale B2B, vânzări locale B2C, vânzări la distanță la ieșire, importuri, achiziții cu TVA românească. Fiecare are o destinație în 2028 în tabelul de mai sus, sau niciuna.
- Contractele. Furnizorul de fulfilment care îți mută stocul între depozitele lui din state membre diferite trebuie să te informeze despre fiecare transfer cel târziu la plecarea bunurilor, dacă nu l-ai cerut tu explicit (art. 242b). Pune clauza în contract de pe acum.
- Clienții din modelul B. Facturile lor trec de la „TVA 21%” la „taxare inversă, art. 194”; sistemul tău de facturare și contabilitatea lor au nevoie de schimbare în aceeași zi.
- TVA deductibilă. Estimează TVA românească pe care o plătești anual pe depozitare, manipulare și transport și decide dacă procedura de rambursare e acceptabilă sau dacă deducerea într-un decont românesc merită păstrarea codului.
- Ultimul decont. D300 final și fișierul SAF-T închid înregistrarea; un cod anulat cu un decont lipsă rămâne deschis la ANAF.
Pregătim această mapare ca poziție scrisă, în cadrul serviciului de spețe și opinii fiscale, și ținem declarațiile românești la zi cât timp codul există. Directiva e publicată, legea română nu; firmele care câștigă din 2028 sunt cele care își cunosc fluxurile înainte să apară legea.
