Ce s-a schimbat: creditul fiscal există, din 2026
Până în 2026, expresia „credit fiscal cercetare dezvoltare” era, în România, o traducere inexactă: legea prevedea o deducere suplimentară care reducea baza impozabilă, nu un credit care reduce impozitul. OUG nr. 8/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 147 din 25 februarie 2026, a schimbat asta: articolul 6 al ordonanței a introdus în Codul fiscal articolul 20^1, care acordă un credit fiscal de 10% din cheltuielile eligibile de cercetare-dezvoltare.
Mecanismul, în forma din lege: creditul „se scade anual din impozitul pe profit/impozitul minim pe cifra de afaceri datorat” și se înregistrează în registrul de evidență fiscală. Dacă creditul depășește impozitul anual, diferența reprezintă creanță fiscală: poate fi folosită în următorii 4 ani fiscali consecutivi pentru compensarea altor obligații fiscale, iar la expirarea termenului se poate cere restituirea.
Această ultimă trăsătură nu este un detaliu tehnic. Un credit fiscal care se poate restitui efectiv — nu doar reporta — se califică drept credit fiscal rambursabil calificat în logica impozitului minim global (Pilonul 2), ceea ce înseamnă că nu reduce cota efectivă de impozitare a grupului în același mod în care ar face-o o simplă scutire. Acesta este motivul pentru care facilitatea a fost construită așa.
Prevederile se aplică începând cu anul 2026, respectiv cu anul fiscal modificat care începe în 2026.
Cadrul complet conține acum patru instrumente distincte:
- Creditul fiscal de 10% din cheltuielile eligibile (art. 20^1 din Codul fiscal).
- Deducerea suplimentară de 50% a acelorași cheltuieli (art. 20 alin. (1) lit. a)) — alternativă la credit, nu cumulabilă cu el.
- Amortizarea accelerată a aparaturii și echipamentelor folosite în cercetare-dezvoltare (art. 20 alin. (1) lit. b)), la care se adaugă, pentru 2026, amortizarea de 65% în primul an introdusă tot prin OUG 8/2026.
- Scutirea de impozit pe venit pentru veniturile salariale din activitatea de cercetare-dezvoltare (art. 60 pct. 3 din Codul fiscal).
Ce se combină și ce se exclude reciproc se stabilește pe proiectele concrete ale firmei — este exact obiectul serviciului de consultanță fiscală, unde stabilim eligibilitatea și forma dosarului care o susține.
Credit de 10% sau deducere de 50%: alegerea, în cifre
Codul fiscal cere o alegere: fie stimulentul de la art. 20 alin. (1) lit. a), fie creditul fiscal de la art. 20^1. Nu ambele, pentru aceleași cheltuieli.
Comparația se face simplu, pentru că ambele pornesc de la aceeași bază — cheltuielile eligibile.
Exemplu. O societate plătitoare de impozit pe profit are, în 2026, cheltuieli eligibile de cercetare-dezvoltare de 1.000.000 lei și un impozit pe profit calculat de 250.000 lei.
| Variantă | Cum se aplică | Efect asupra impozitului |
|---|---|---|
| Deducere suplimentară 50% (art. 20 alin. (1) lit. a)) | Baza impozabilă scade cu încă 500.000 lei | 16% × 500.000 = 80.000 lei economie |
| Credit fiscal 10% (art. 20^1) | 100.000 lei se scad direct din impozit | 100.000 lei economie |
Impozitul de plată devine, prin urmare, 170.000 lei în varianta cu deducere suplimentară (250.000 − 80.000) și 150.000 lei în varianta cu credit fiscal (250.000 − 100.000). Diferența în favoarea creditului este de 20.000 lei pentru acest an.
Raportul general este ușor de reținut: la cota de impozit pe profit de 16%, deducerea suplimentară de 50% valorează 8% din cheltuielile eligibile, iar creditul valorează 10%. Pentru un plătitor de impozit pe profit, creditul este deci mai mare cu un sfert.
Reperul se mută în două situații, iar acolo calculul se face pe cifrele firmei:
- Firma are pierdere fiscală. Deducerea suplimentară mărește pierderea reportabilă; creditul, în schimb, devine creanță fiscală utilizabilă în următorii 4 ani sau restituibilă — ceea ce, pentru o firmă fără impozit de plată, este net mai bun.
- Firma face parte dintr-un grup vizat de Pilonul 2. Aici discuția nu mai este despre suma nominală, ci despre efectul asupra cotei efective de impozitare, iar calificarea creditului ca rambursabil este exact elementul relevant.
Amortizarea echipamentelor: regula generală și măsura pentru 2026
Aparatura și echipamentele destinate activității de cercetare-dezvoltare se pot amortiza prin metoda accelerată, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal. Efectul nu este o economie definitivă de impozit, ci una de trezorerie: impozitul se plătește mai târziu, iar banii rămân în firmă în perioada în care investiția apasă cel mai tare.
Peste această regulă permanentă, OUG 8/2026 a introdus în Codul fiscal art. 28 alin. (8^1): pentru activele noi achiziționate sau produse și puse în funcțiune în intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie 2026, din subgrupa 2.1 („Echipamente tehnologice — mașini, unelte și instalații de lucru”) și subgrupa 2.4 („Animale și plantații”) din Catalog, se poate deduce în primul an de utilizare 65% din valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniu.
Condiția practică rămâne aceeași la ambele: echipamentul trebuie să fie efectiv folosit în activitatea declarată și utilizarea trebuie documentată. Un utilaj folosit majoritar în producția curentă nu se califică pentru amortizarea accelerată de cercetare-dezvoltare doar pentru că a fost implicat ocazional într-un proiect.
Scutirea pentru veniturile salariale ale personalului de cercetare
Articolul 60 pct. 3 din Codul fiscal scutește de impozit pe venit veniturile salariale și asimilate salariilor obținute din desfășurarea activității de cercetare-dezvoltare și inovare, în condițiile stabilite de lege.
Este facilitatea cu cel mai vizibil efect imediat, pentru că se resimte lunar în salariul net al oamenilor din proiect, indiferent de rezultatul fiscal al societății. Este și cea mai sensibilă la documentație:
- Proiectul trebuie să se încadreze în criteriile legale de cercetare-dezvoltare și inovare, iar entitatea trebuie să fie inclusă în sistemul național de cercetare-dezvoltare.
- Scutirea se acordă în limita cheltuielilor cu personalul alocate proiectului, evidențiate distinct în bugetul acestuia.
- Statul de plată se întocmește separat pe fiecare proiect, iar pontajul pe proiect trebuie să susțină alocarea.
- Aplicarea se reflectă corect în declarația 112.
Documentele justificative uzuale sunt trei: documentul de identificare a proiectului, fișele de pontaj aferente proiectului și statul de plată separat pe proiect. Lipsa oricăruia dintre ele transformă scutirea, la control, în impozit stabilit suplimentar, cu accesorii.
Ce activități se califică, de fapt
Linia care separă cercetarea-dezvoltarea de activitatea curentă este incertitudinea tehnică. Se califică munca prin care se caută sistematic o soluție care nu este cunoscută sau ușor deductibilă de un specialist din domeniu.
| Se califică, de regulă | Nu se califică, de regulă |
|---|---|
| Dezvoltarea unui produs sau proces nou, cu rezultat incert la început | Producția curentă și controlul de calitate de rutină |
| Îmbunătățirea semnificativă a unei tehnologii existente | Adaptări minore, personalizări pentru un client |
| Prototipuri și testări menite să valideze o ipoteză tehnică | Mentenanța, depanarea, suportul tehnic |
| Dezvoltare software cu progres tehnologic demonstrabil | Implementarea unui software existent, configurări |
| Studii și testări care rezolvă o incertitudine documentată | Studiile de piață, promovarea, designul comercial |
Criteriile de încadrare sunt stabilite prin ordin comun al ministerelor de resort, iar în practică expertiza tehnică independentă este cea care susține încadrarea în fața organului fiscal. Textul consolidat al Codului fiscal se consultă în forma publicată de ANAF, iar actele conexe pe portalul legislativ oficial.
Documentația: partea care decide rezultatul
Facilitatea nu se pierde pentru că lipsesc facturile, ci pentru că nu se poate demonstra caracterul de cercetare-dezvoltare al activității. Dosarul se construiește pe parcursul proiectului, nu în anul controlului.
Un dosar complet conține, pe fiecare proiect: obiectivul științific sau tehnic, incertitudinea de rezolvat, metodologia, etapele, rezultatele obținute și cele nereușite, echipa cu fișele de post și pontajul pe proiect, evidența analitică a cheltuielilor și, unde este cazul, expertiza tehnică. Rezultatele nereușite nu slăbesc dosarul, ci îl susțin: eșecul documentat este dovada incertitudinii inițiale.
La acestea se adaugă, din 2026, înregistrarea creditului fiscal în registrul de evidență fiscală — cerință scrisă în textul art. 20^1 — și urmărirea separată a creanței fiscale rezultate din partea nescăzută, pe cei 4 ani în care poate fi folosită la compensare.
Ordinea de lucru care funcționează
Întâi se stabilește dacă proiectul se califică tehnic. Apoi se construiește evidența analitică a cheltuielilor eligibile, pe proiect. Abia după aceea se compară cele două variante — credit de 10% sau deducere de 50% — pe cifrele reale ale anului, inclusiv pe scenariul cu pierdere fiscală. La final se documentează alegerea în registrul de evidență fiscală.
Inversarea ordinii produce bugete care nu rezistă la prima verificare: o economie de impozit calculată înainte de a ști dacă activitatea se califică este o estimare, nu un plan.
